verde...

scrisoare pentru Mos Craciun

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Mon, 14 Dec 2009 18:19:00 +0000

Draga Mos Craciun,
Anul acesta cred ca pentru mine a fost Craciunul in fiecare moment. Te-am simtit alaturi de mine in orice clipa. Mi-a fost greu, am plans, am zambit, am ras cu gura pana la urechi, m-am bucurat alaturi de cei dragi mie...ce sa mai...am trait. Chiar daca ai stat ascuns in sufletul meu sau daca m-ai vegheat de acolo, de sus, din Ceruri, te-am simtit alaturi.
De Craciunul acesta nu cred ca mai am ce sa-mi doresc. De 21 de ani (mai am putin pana la 22) imi sunt alaturi cei mai grozavi parinti (stiu multi oameni...poate chiar intreaga planeta) care m-ar invidia pentru ca ii am si sunt ai mei. Mi-au dat speranta in orice moment si au avut incredere in mine orice decizie as fi luat. Asa ca, spune tu, Mosule, ...cum sa-mi doresc mai mult?, cand eu am totul de la parintii mei.
De aproape 2 ani (poate si un pic mai mult) mi-ai scos in cale un suflet drag. El este pansamentul sufletului si inimii mele si tot el a fost cel care m-a sustinut si mi-a dat incredere. Prin relatia cu Catalin descopar in fiecare moment ce inseamna sa iubesti si sa nu mai ai acel gol pe care, nu demult, il aveam in suflet si pentru care, recunosc, dadeam vina pe tine, Mosule.
Singurul lucru la care mai am de lucrat este cel legat de cariera. Nu am dat vina pe tine atunci cand nu am putut merge mai departe la master. Atunci am spus "asa a fost sa fie"... dar acum imi dau seama, poate ceva mai mult decat oricand, ca tot ce mi se intampla areun rost bine-definit. Am reusit pana acum cu propriile puteri (si cu mici imbolduri) si incerc sa realizez tot din ce mi-am propus. Tu, de acolo de Sus, stii exact ce imi trebuie si stiu ca ma vei ajuta mereu. Sunt momente in care ma simt descumpanita si epuizata... dar atunci ma gandesc exact la tot ceea ce ti-am scris pana acum.
Asadar... Mosule, oare ce mi-as mai putea dori de acest Craciun? Poate mai multi prieteni sinceri, poate mai multa lume multumita, poate mai multe strangeri de mana de la cel pe care-l iubesc... poate un strop de zapada cat un varf de nas inghetat si... sa ma ajuti sa reusesc...
Mosule, sa nu te superi pe mine, dar stiu ca aceasta scrisoare tu ai citit-o chiar inainte ca eu sa o scriu, dar de data asta ea va ajunge in mainile altcuiva (si stiu ca vei intelege). Pentru ca el este Mosul meu... pentru ca el imi face cadouri in orice clipa prin simplul fapt ca ma iubeste si ca imi spune asta cu fiecare clipire de ochisori dulci.
Cu drag,
Andra S.

vineri seara

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Fri, 15 Aug 2008 18:19:00 +0000

hai salutare....uite ca vremea trece...si eu reusesc tot mai putin sa trec pe aici cateva ganduri (oricum nu mi le citeste nimeni). pai decat sa ies afara pe caldura asta nebuna (si tine seama ca este ora 21:21), mai bine stau in casuta cuminte (mai mult sau mai putin), scot un film de pe torrent (sper sa imi placa ceva) si gata...pentru ca eu maine muncesc. da, e sambata si muncesc....dar imi place mult :)...asa ca nu ma plang prea mult.
gata cu gandurile pentru seara asta....ceva concret? nu, nu am nimic in ganduri ....doar profm love si multa multa buna dispozitie. si daca mai tarziu simt in nasuc vreun aer mai rece (impropriu spus in miez de august)....poate ma voi duce pe o banca si voi admira luna (ai vazut ce mare e?....)
nu, te rog sa stai linistit, nu am innebunit....dar ma bucur de putinul verde care mai respira in fata blocului.
da, te iau si pe tine...doar daca imi soptesti in tacere ca.....

din nou aici

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Sun, 03 Aug 2008 10:31:00 +0000

hmm....nu vreau sa imi imaginez cat timp a trecut de cand nu am mai dat importanta la tot ceea ce spun ca ar conta pentru mine. si aici ma refer la toate vorbele de pe blog. nici macar nu stiu daca mi-l citeste cineva (nu ma supar ca nu se intampla), dar probabil ar trebui sa fac o campanie mai agresiva de advertising a blogului meu. ca, de, ce naiba, oameni suntem, pe blog scriem :)). hai ca incep sa o iau razna chiar de la primul comentariu "adevarat" pe anul asta. oare ce subiect sa ating astazi? daca as sta sa ma gandesc la tocmai ce am citit acum pe gabitza's blog (gabrielasabau.blogspot.com, pentru cei interesati) mi-as aduce aminte de copilarie. ce ani frumosi, cate zambete, cat optimism...cata verdeata. am crescut si mi-am petrecut copilaria in cel mai frumos loc de pe pamant, chiojdu. sa incercati macar o data sa dati un search pe google si poate o sa va placa ce gasiti. tot ce pot spune este ca acolo imi gasesc pacea de fiecare data cand vreau sa evadez din nebunia asta, bucuresti. fiecare sa cautam in sufletul nostru un loc unde putem redeveni oamenii calmi si draguti care am fost odata.
www.chiojdu.ro

doua mii opt . . .

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Wed, 02 Jan 2008 07:23:00 +0000

nu urez nimic...nu cred ca ar fi nimic de adaugat pentru noul an...nu sper sa fie ceva mai bun...nu presupun ca oamenii vor zambi mai des sau vor fi mai buni (?)...nu vreau sa imi propun nimic...dar imi doresc din tot sufletul sa se intample exact opusul acestor lucruri...
un gand curat si o inima deschisa nu cer niciodata prea mult...dar intotdeauna primesc ceea ce isi doresc...asta doar daca au rabdare...
la multi ani...

trist...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Fri, 21 Dec 2007 07:23:00 +0000

. . . s u p a r a t a . . .

tinerete...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Sun, 25 Nov 2007 10:23:00 +0000

sa fie oare atat de usor sa fii tanar? sa nu iti pese de nimic, sa iubesti fara limite, sa te distrezi la maxim, sa crezi ca totul este posibil....BASME.
adevarul este altul...iti pasa de absolut orice farama de praf care trece pe langa tine (desi nu vrei sa recunosti asta). iubesti dar in niciun caz fara limite (ar fi ceva imposibil) pentru ca, vrei... nu vrei, tot pui raul inainte si se duce toata frumusetea jocului. distractia...depinde de perceptia fiecaruia si nu ai parte niciodata de ea asa cum vrei...mereu apare acel lucru care iti strica un chef, o idee, un gand. si, da, crezi ca totul e posibil, dar stii ca nu este adevarat.
ne-am cladit ideile pe niste basme transmise din gura in gura si care prind doar pentru ca suna bine, dar poate ca ar trebui sa deschidem ochii din cand in cand si sa realizam ca nu este atat de frumos (de usor, nici nu mai vine vorba).
acum, tanar fiind, trebuie sa te gandesti sa mearga facultatea bine, sa incerci sa nu ai restante (sau cat mai putine) si daca mai prinzi si putina bursa te simti aproape in al 9-lea cer, apoi mai iei in calcul si un job (bun sau mai putin bun, el sa fie acolo...) ca, de, dupa facultate toti vor experienta; si, plus de asta, mai ai nevoie de ceva banuti ca sa ai impresia ca esti independent (dar e doar impresia...ca de-ar fi adevarat...hmmm). apoi ar mai fi vorba si de vreun chef care se naste de nici unde si la care vrei sa te duci, normal, ca doar asa e bine...intre prieteni care simti ca sunt ca tine (chiar daca nu toti arata acest lucru in acelasi mod). daca mai ai timp sa respiri intre astea 2-3-4 etc lucruri (si nu te mai vaiti atat de mult), ai zice sa incerci si putina iubire (si, damn, tocmai ea nu vine...da' cica asa e...nu vine cand vrei, ci cand nici nu te gandesti...intre noi fie vorba, nu cred asta). si daca ajungi acasa seara si tragi aceea linie imaginara si faci bilantul zilei (of, ce face contabilitatea din mine, incep sa vorbesc in termenii ei) ce tocmai s-a dus...rezulta ca esti un om fericit, chiar daca te doare capul, chiar daca iti e rau, chiar daca abia iti mai simti picioarele, chiar daca realizezi ca pentru a doua zi ai atatea de facut, chiar daca se vede o lacrima intr-un colt uitat de ochi pentru cine stie ce vorba primita, chiar daca.... (ce ar mai fi de spus?). da da, am zis bine, te simti fericit si implinit (super sentiment) si te gandesti ca esti un tanar care traieste clipa la maxim (la maximul secolului al 21-lea) si care nici nu vrea sa doarma...pentru ca sa pastreze cat mai vie amintirea zilei de azi, pe care maine deja o va uita.
concluzia: e prea frumos sa fii tanar....iar usor? hmm, depinde cum privesti si cum compari.
tu ce zici?

mozaic

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Mon, 12 Nov 2007 03:23:00 +0000

ce poate fi mai frumos
decat visul mort al unui copil?
viata?... care nu-ti arata niciodata limitele?
lumea?... care te lasa sa zaci in noroi
apoi te umple de aur si incet incet te uita?
marea?... care naste un suflet fara viata in orice moment
nepasandu-i de nepasarea ta?
lumina?... care iti invadeaza privirea
si nu se sinchiseste sa spuna "pardon!"?
intunericul?... care cu prima ocazie de neliniste
te cuprinde si nu-ti mai da drumul?
timpul?... cate te preseaza si nu te intreaba
niciodata daca vrei sa retraiesti clipa?
stelele?... care te mint spunandu-ti ca sunt
sansele tale de reusita?
viitorul?... care e un infinit vid plin de mister?
oamenii?... care sunt nepasatori la problemele tale
dar intotdeauna dornici sa ti le impartaseasca pe ale lor?
vorbele?... care se pierd in vant dupa fiecare adiere
si nu le mai gasesti nicicand?
moartea?... care e singura evadare...
... probabil cea mai sigura?
poate ar trebui sa incetam sa mai dam raspunsuri
si sa acceptam mozaicul veacului nostru
ca pe o secunda infinita din noi, copiii.

si cica iti traiesti viata...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Fri, 26 Oct 2007 03:23:00 +0000

esti student/studenta, ai nici macar 20 de ani (sau pe aproape), te gandesti la un job cat mai bun, vrei un/o iubit/iubita care sa te inteleaga si sa fie la fel ca tine, ai niste amici pe care oricand i-ai suna ca ai chef de iesit ei sa iti raspunda (bineinteles cu un HAI)...si "cam" atat. nu-i asa ca am dreptate? asta e "cam" tot ce iti doresti.
si, hai sa recunoastem ca prea putin te gandesti la faptul ca traiesti clipa aceasta doar pentru ca esti sanatos, doar pentru ca ai familia aproape, doar pentru ca viata iti este prea frumoasa, doar pentru ca...(si toate celelalte lucruri la care le dai o prea mica importanta).
nu te gandesti la clipa urmatoare, iti pare ca totul e perfect pentru tine (si, culmea, chiar asa si e...doar daca am sti cu ce sa comparam perfectiunea ca sa o definim), esti sigur pe fortele tale si esti convins ca vei reusi in viata orice ar fi...trecand peste tot si toate...nu te gandesti decat la tine...adica esti musamalizat in egoism (recunoscut sau nu).
sa nu imi fie gresit inteles monologul (asta e, sa fim sinceri, pentru ca nu prea se osteneste nimeni sa posteze un comentariu) si tinand cont ca urasc generalizarile...acum parca am simtit nevoia sa o fac...asa suntem noi...cei ce ne invartim in jurul varstei de 20 plus...
nu crezi?

fericita sau nu...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Fri, 05 Oct 2007 06:23:00 +0000

:) hmm... e destul de interesant sa studiezi unii oameni, sa le vezi comportamentul, atitudinile, reactiile...zambetele.
si totusi cel mai interesant mi se pare sa te studiezi pe tine insuti...pare greu (adica asa spun unii), dar e atat de frumos si usor...ca un joc (dar fara reguli impuse). tot ce iti trebuie este rabdare...si poate putina minte de copil (pentru cei care cred ca undeva in adancul sufletului lor, inca o mai au).
si asa m-am analizat pe mine...nu chiar atat de in amanunt (mi-e teama de ce as putea descoperi...hi hi hi), dar destul cat sa imi dau seama ca imi place cum gandesc :). am observat, spre exemplu, ca imi place sa scriu si sa imi canalizez toate "fortele" astea creative doar atunci cand sunt trista (sa ma contrazici daca gresesc spunand ca majoritatea oamenilor fac la fel, dar nu cred ca o vei face), cand nu am o alta preocupare prea interesanta si mai "serioasa"...sau cand stiu ca peste ani si ani vreau sa citesc acel lucru si sa imi spun "asa am fost eu...asa am reusit sa merg mai departe". dar astazi este o exceptie...scriu pentru ca sunt fericita sau, mai bine zis, pentru ca sufletul meu zambeste. da, astazi vreau sa imortalizez ceea ce simt, tot ce imi trece prin cap...pentru a da la o parte generalizarea (urasc generalizarile) pe care am facut-o mai sus...deci nu scriem numai cand suntem tristi.
dar de ce nu o facem si de fiecare data cand suntem fericiti?...poate din teama de a nu trece prea usor peste acea bucurie, peste acea implinire, peste acea stare de...verde :)..., ci a ne bucura din plin de ea.
acum zambesc si ma simt bine pentru ca mi-am dat seama ca nimeni si nimic in lumea asta nu merita sa fii trist/trista pentru el. am 19 ani, sunt studenta, ma bucur de fiecare clipa, ii multumesc celui de sus pentru familia si prietenii pe care ii am, ma bucur de orice zambet sau privire ca si un copil, iau in serios doar ceea ce este la limita de a ma face un om mare, sufar si ma indoiesc la orice lacrima care pica dintr-un ochi nevinovat, respir aceeasi frumusete ca voi toti...a naturii ce ne inconjoara, scriu scrisori si nu traiesc cu sentimentul ca as fi o "ciudata" a secolului al 21-lea, ma uit la desene animate si la buletinele de stiri cu aceeasi atitudine, iubesc chiojdul pentru ca m-a crescut....traiesc si sunt fericita.
lasati un singur rand si spuneti ce simtiti in acest moment....
pe curand

prieteni...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Sun, 30 Sep 2007 00:23:00 +0000

este destul de ciudat sa ii intelegi pe cei de langa tine...uneori e atat de dificil si cand vine vorba de prieteni...iti dai seama ca te-ai inselat mai mereu crezand ca ei gandesc ceva cand defapt...era altceva. dar asa e prin viata asta...te poarta pe drumurile alese de tine (mai bune, mai putin bune), iti aduce diferiti oameni in cale si te lasa pe tine sa decizi care merita o sansa sa contribuie cu ceva la drumul tau...sau pe care ii lasi in cate o statie din mijlocul pustiului...asteptand acolo pe altcineva.
e frumos atunci cand incerci sa descoperi persoanele de langa tine...dar te simti atat de singur si dezorientat in momentul cand iti dai seama ca aproape tot ceea ce credeai tu ca este...e doar o iluzie, ceva ce ai vrut tu sa vezi, ceva in care credeai ca te identifici, ceva unde te regaseai mai mereu...un loc in care poate incercai sa te descoperi mai bine pe tine prin acele persoane...
incerc sa trec peste unele lucruri care ma intristeaza...nu imi pare rau pentru ceea ce sunt (chiar daca ma leg de orice amanunt, orice gand fugar, orice rasuflare neterminata), nu vreau sa fiu altfel...tot ceea ce vreau e sa pot sa am puterea sa trec mai departe cu zambetul pe buze...gandindu-ma ca undeva acolo intr-un colt de nor este ceva bun si pentru mine.
trist sau nu...rau sau nu...greu de inteles sau nu...acesta este comentariul pentru aceasta zi de sambata...

bucuresti...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Thu, 27 Sep 2007 21:23:00 +0000

aproape ca uitasem nebunia din bucuresti...daca nu trebuia zilele astea sa-mi reamintesc lucrul acesta. toata vara mai plecata de aici, acolo unde e verde si frumos, acolo unde timpul parca se opreste in loc, acolo unde oamenii sunt calmi si rabdatori...acolo unde nimic nu mai conteaza...decat tu.
dar am revenit aici unde totul e gri (cu mici oaze si acelea aglomerate de vorbe urate si de oameni care nu stiu sa se bucure asa cum trebuie de ele), unde timpul se intrece mereu pe el insusi, unde oamenii isi pierd cumpatul din orice, unde ca sa supravietuiesti trebuie sa fii nesimtit si sa nu te gandesti la nimeni si nimic...doar la tine.
azi a fost o zi aglomerata...si cate vor mai urma de acum incolo...dar ma ajuta faptul ca stiu sa zambesc si sa trec peste orice pare greu cu asta. sunt obosita, recunosc, dar sunt gata sa ma avant din nou in nebunia de afara...
tu cum esti?

gandindu-te la tine...

noreply@blogger.com (Andra Ioana Stanescu) — Wed, 26 Sep 2007 06:23:00 +0000

de ce oare ne gandim uneori ca ne este atat de greu, ca ne simtim singuri, ca vrem sa lasam totul in urma? intrebari prea grele tinand cont de ora la care le pun...dar poate vom incerca sa le dam un raspuns...sa incercam sa le gasim o rezolvare sau daca nu, o explicatie.
ne simtim fara nimeni langa noi, fara sa ne gandim ca exista cineva in lumea asta (mare sau nu) care in orice clipa are gandul catre noi....care isi doreste sa ne fie bine....care vrea sa ne cunoasca mai bine.....care ne iubeste.
a fi singur cred ca este o stare care omul si-o creeaza singur...si ajunge in acel stadiu incat crede ca defapt "asta ii e soarta"....o gandire total gresita, tinand cont ca fiecare si-o face cu mana lui.
lucrurile pe care noi le consideram ca ne intristeaza sunt defapt cele care ne fac mai puternici si cu o mai mare dorinta de a merge mai departe. avem in noi puterea si zambetul de a trece peste orice...avem cu noi convingerea (pe care nu o lasam sa iasa la suprafata) ca totul va fi bine (dar suntem prea mandri sau orgoliosi sa o recunoastem)...avem in suflete ceea ce se numeste viata; poate cel mai frumos dar pe care l-am primit, dar care avem noi destula "inversunare" de a-l transforma intr-un cosmar.
vorbe goale, vorbe fara sens, vorbe de copil, vorbe de matur....vorbe de om care vrea sa se bucure de viata si de tot ceea ce i se ofera, sa lase totul de-o parte si sa nu uite nicio clipa sa zambeasca....
astept pareri, opinii, critici.....sfaturi.....