de ce oare ne gandim uneori ca ne este atat de greu, ca ne simtim singuri, ca vrem sa lasam totul in urma? intrebari prea grele tinand cont de ora la care le pun...dar poate vom incerca sa le dam un raspuns...sa incercam sa le gasim o rezolvare sau daca nu, o explicatie.
ne simtim fara nimeni langa noi, fara sa ne gandim ca exista cineva in lumea asta (mare sau nu) care in orice clipa are gandul catre noi....care isi doreste sa ne fie bine....care vrea sa ne cunoasca mai bine.....care ne iubeste.
a fi singur cred ca este o stare care omul si-o creeaza singur...si ajunge in acel stadiu incat crede ca defapt "asta ii e soarta"....o gandire total gresita, tinand cont ca fiecare si-o face cu mana lui.
lucrurile pe care noi le consideram ca ne intristeaza sunt defapt cele care ne fac mai puternici si cu o mai mare dorinta de a merge mai departe. avem in noi puterea si zambetul de a trece peste orice...avem cu noi convingerea (pe care nu o lasam sa iasa la suprafata) ca totul va fi bine (dar suntem prea mandri sau orgoliosi sa o recunoastem)...avem in suflete ceea ce se numeste viata; poate cel mai frumos dar pe care l-am primit, dar care avem noi destula "inversunare" de a-l transforma intr-un cosmar.
vorbe goale, vorbe fara sens, vorbe de copil, vorbe de matur....vorbe de om care vrea sa se bucure de viata si de tot ceea ce i se ofera, sa lase totul de-o parte si sa nu uite nicio clipa sa zambeasca....
astept pareri, opinii, critici.....sfaturi.....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu