trist...

. . . s u p a r a t a . . .

tinerete...

sa fie oare atat de usor sa fii tanar? sa nu iti pese de nimic, sa iubesti fara limite, sa te distrezi la maxim, sa crezi ca totul este posibil....BASME.
adevarul este altul...iti pasa de absolut orice farama de praf care trece pe langa tine (desi nu vrei sa recunosti asta). iubesti dar in niciun caz fara limite (ar fi ceva imposibil) pentru ca, vrei... nu vrei, tot pui raul inainte si se duce toata frumusetea jocului. distractia...depinde de perceptia fiecaruia si nu ai parte niciodata de ea asa cum vrei...mereu apare acel lucru care iti strica un chef, o idee, un gand. si, da, crezi ca totul e posibil, dar stii ca nu este adevarat.
ne-am cladit ideile pe niste basme transmise din gura in gura si care prind doar pentru ca suna bine, dar poate ca ar trebui sa deschidem ochii din cand in cand si sa realizam ca nu este atat de frumos (de usor, nici nu mai vine vorba).
acum, tanar fiind, trebuie sa te gandesti sa mearga facultatea bine, sa incerci sa nu ai restante (sau cat mai putine) si daca mai prinzi si putina bursa te simti aproape in al 9-lea cer, apoi mai iei in calcul si un job (bun sau mai putin bun, el sa fie acolo...) ca, de, dupa facultate toti vor experienta; si, plus de asta, mai ai nevoie de ceva banuti ca sa ai impresia ca esti independent (dar e doar impresia...ca de-ar fi adevarat...hmmm). apoi ar mai fi vorba si de vreun chef care se naste de nici unde si la care vrei sa te duci, normal, ca doar asa e bine...intre prieteni care simti ca sunt ca tine (chiar daca nu toti arata acest lucru in acelasi mod). daca mai ai timp sa respiri intre astea 2-3-4 etc lucruri (si nu te mai vaiti atat de mult), ai zice sa incerci si putina iubire (si, damn, tocmai ea nu vine...da' cica asa e...nu vine cand vrei, ci cand nici nu te gandesti...intre noi fie vorba, nu cred asta). si daca ajungi acasa seara si tragi aceea linie imaginara si faci bilantul zilei (of, ce face contabilitatea din mine, incep sa vorbesc in termenii ei) ce tocmai s-a dus...rezulta ca esti un om fericit, chiar daca te doare capul, chiar daca iti e rau, chiar daca abia iti mai simti picioarele, chiar daca realizezi ca pentru a doua zi ai atatea de facut, chiar daca se vede o lacrima intr-un colt uitat de ochi pentru cine stie ce vorba primita, chiar daca.... (ce ar mai fi de spus?). da da, am zis bine, te simti fericit si implinit (super sentiment) si te gandesti ca esti un tanar care traieste clipa la maxim (la maximul secolului al 21-lea) si care nici nu vrea sa doarma...pentru ca sa pastreze cat mai vie amintirea zilei de azi, pe care maine deja o va uita.
concluzia: e prea frumos sa fii tanar....iar usor? hmm, depinde cum privesti si cum compari.
tu ce zici?

mozaic

ce poate fi mai frumos
decat visul mort al unui copil?
viata?... care nu-ti arata niciodata limitele?
lumea?... care te lasa sa zaci in noroi
apoi te umple de aur si incet incet te uita?
marea?... care naste un suflet fara viata in orice moment
nepasandu-i de nepasarea ta?
lumina?... care iti invadeaza privirea
si nu se sinchiseste sa spuna "pardon!"?
intunericul?... care cu prima ocazie de neliniste
te cuprinde si nu-ti mai da drumul?
timpul?... cate te preseaza si nu te intreaba
niciodata daca vrei sa retraiesti clipa?
stelele?... care te mint spunandu-ti ca sunt
sansele tale de reusita?
viitorul?... care e un infinit vid plin de mister?
oamenii?... care sunt nepasatori la problemele tale
dar intotdeauna dornici sa ti le impartaseasca pe ale lor?
vorbele?... care se pierd in vant dupa fiecare adiere
si nu le mai gasesti nicicand?
moartea?... care e singura evadare...
... probabil cea mai sigura?
poate ar trebui sa incetam sa mai dam raspunsuri
si sa acceptam mozaicul veacului nostru
ca pe o secunda infinita din noi, copiii.

si cica iti traiesti viata...

esti student/studenta, ai nici macar 20 de ani (sau pe aproape), te gandesti la un job cat mai bun, vrei un/o iubit/iubita care sa te inteleaga si sa fie la fel ca tine, ai niste amici pe care oricand i-ai suna ca ai chef de iesit ei sa iti raspunda (bineinteles cu un HAI)...si "cam" atat. nu-i asa ca am dreptate? asta e "cam" tot ce iti doresti.
si, hai sa recunoastem ca prea putin te gandesti la faptul ca traiesti clipa aceasta doar pentru ca esti sanatos, doar pentru ca ai familia aproape, doar pentru ca viata iti este prea frumoasa, doar pentru ca...(si toate celelalte lucruri la care le dai o prea mica importanta).
nu te gandesti la clipa urmatoare, iti pare ca totul e perfect pentru tine (si, culmea, chiar asa si e...doar daca am sti cu ce sa comparam perfectiunea ca sa o definim), esti sigur pe fortele tale si esti convins ca vei reusi in viata orice ar fi...trecand peste tot si toate...nu te gandesti decat la tine...adica esti musamalizat in egoism (recunoscut sau nu).
sa nu imi fie gresit inteles monologul (asta e, sa fim sinceri, pentru ca nu prea se osteneste nimeni sa posteze un comentariu) si tinand cont ca urasc generalizarile...acum parca am simtit nevoia sa o fac...asa suntem noi...cei ce ne invartim in jurul varstei de 20 plus...
nu crezi?

fericita sau nu...

:) hmm... e destul de interesant sa studiezi unii oameni, sa le vezi comportamentul, atitudinile, reactiile...zambetele.
si totusi cel mai interesant mi se pare sa te studiezi pe tine insuti...pare greu (adica asa spun unii), dar e atat de frumos si usor...ca un joc (dar fara reguli impuse). tot ce iti trebuie este rabdare...si poate putina minte de copil (pentru cei care cred ca undeva in adancul sufletului lor, inca o mai au).
si asa m-am analizat pe mine...nu chiar atat de in amanunt (mi-e teama de ce as putea descoperi...hi hi hi), dar destul cat sa imi dau seama ca imi place cum gandesc :). am observat, spre exemplu, ca imi place sa scriu si sa imi canalizez toate "fortele" astea creative doar atunci cand sunt trista (sa ma contrazici daca gresesc spunand ca majoritatea oamenilor fac la fel, dar nu cred ca o vei face), cand nu am o alta preocupare prea interesanta si mai "serioasa"...sau cand stiu ca peste ani si ani vreau sa citesc acel lucru si sa imi spun "asa am fost eu...asa am reusit sa merg mai departe". dar astazi este o exceptie...scriu pentru ca sunt fericita sau, mai bine zis, pentru ca sufletul meu zambeste. da, astazi vreau sa imortalizez ceea ce simt, tot ce imi trece prin cap...pentru a da la o parte generalizarea (urasc generalizarile) pe care am facut-o mai sus...deci nu scriem numai cand suntem tristi.
dar de ce nu o facem si de fiecare data cand suntem fericiti?...poate din teama de a nu trece prea usor peste acea bucurie, peste acea implinire, peste acea stare de...verde :)..., ci a ne bucura din plin de ea.
acum zambesc si ma simt bine pentru ca mi-am dat seama ca nimeni si nimic in lumea asta nu merita sa fii trist/trista pentru el. am 19 ani, sunt studenta, ma bucur de fiecare clipa, ii multumesc celui de sus pentru familia si prietenii pe care ii am, ma bucur de orice zambet sau privire ca si un copil, iau in serios doar ceea ce este la limita de a ma face un om mare, sufar si ma indoiesc la orice lacrima care pica dintr-un ochi nevinovat, respir aceeasi frumusete ca voi toti...a naturii ce ne inconjoara, scriu scrisori si nu traiesc cu sentimentul ca as fi o "ciudata" a secolului al 21-lea, ma uit la desene animate si la buletinele de stiri cu aceeasi atitudine, iubesc chiojdul pentru ca m-a crescut....traiesc si sunt fericita.
lasati un singur rand si spuneti ce simtiti in acest moment....
pe curand

prieteni...

este destul de ciudat sa ii intelegi pe cei de langa tine...uneori e atat de dificil si cand vine vorba de prieteni...iti dai seama ca te-ai inselat mai mereu crezand ca ei gandesc ceva cand defapt...era altceva. dar asa e prin viata asta...te poarta pe drumurile alese de tine (mai bune, mai putin bune), iti aduce diferiti oameni in cale si te lasa pe tine sa decizi care merita o sansa sa contribuie cu ceva la drumul tau...sau pe care ii lasi in cate o statie din mijlocul pustiului...asteptand acolo pe altcineva.
e frumos atunci cand incerci sa descoperi persoanele de langa tine...dar te simti atat de singur si dezorientat in momentul cand iti dai seama ca aproape tot ceea ce credeai tu ca este...e doar o iluzie, ceva ce ai vrut tu sa vezi, ceva in care credeai ca te identifici, ceva unde te regaseai mai mereu...un loc in care poate incercai sa te descoperi mai bine pe tine prin acele persoane...
incerc sa trec peste unele lucruri care ma intristeaza...nu imi pare rau pentru ceea ce sunt (chiar daca ma leg de orice amanunt, orice gand fugar, orice rasuflare neterminata), nu vreau sa fiu altfel...tot ceea ce vreau e sa pot sa am puterea sa trec mai departe cu zambetul pe buze...gandindu-ma ca undeva acolo intr-un colt de nor este ceva bun si pentru mine.
trist sau nu...rau sau nu...greu de inteles sau nu...acesta este comentariul pentru aceasta zi de sambata...

bucuresti...

aproape ca uitasem nebunia din bucuresti...daca nu trebuia zilele astea sa-mi reamintesc lucrul acesta. toata vara mai plecata de aici, acolo unde e verde si frumos, acolo unde timpul parca se opreste in loc, acolo unde oamenii sunt calmi si rabdatori...acolo unde nimic nu mai conteaza...decat tu.
dar am revenit aici unde totul e gri (cu mici oaze si acelea aglomerate de vorbe urate si de oameni care nu stiu sa se bucure asa cum trebuie de ele), unde timpul se intrece mereu pe el insusi, unde oamenii isi pierd cumpatul din orice, unde ca sa supravietuiesti trebuie sa fii nesimtit si sa nu te gandesti la nimeni si nimic...doar la tine.
azi a fost o zi aglomerata...si cate vor mai urma de acum incolo...dar ma ajuta faptul ca stiu sa zambesc si sa trec peste orice pare greu cu asta. sunt obosita, recunosc, dar sunt gata sa ma avant din nou in nebunia de afara...
tu cum esti?

gandindu-te la tine...

de ce oare ne gandim uneori ca ne este atat de greu, ca ne simtim singuri, ca vrem sa lasam totul in urma? intrebari prea grele tinand cont de ora la care le pun...dar poate vom incerca sa le dam un raspuns...sa incercam sa le gasim o rezolvare sau daca nu, o explicatie.
ne simtim fara nimeni langa noi, fara sa ne gandim ca exista cineva in lumea asta (mare sau nu) care in orice clipa are gandul catre noi....care isi doreste sa ne fie bine....care vrea sa ne cunoasca mai bine.....care ne iubeste.
a fi singur cred ca este o stare care omul si-o creeaza singur...si ajunge in acel stadiu incat crede ca defapt "asta ii e soarta"....o gandire total gresita, tinand cont ca fiecare si-o face cu mana lui.
lucrurile pe care noi le consideram ca ne intristeaza sunt defapt cele care ne fac mai puternici si cu o mai mare dorinta de a merge mai departe. avem in noi puterea si zambetul de a trece peste orice...avem cu noi convingerea (pe care nu o lasam sa iasa la suprafata) ca totul va fi bine (dar suntem prea mandri sau orgoliosi sa o recunoastem)...avem in suflete ceea ce se numeste viata; poate cel mai frumos dar pe care l-am primit, dar care avem noi destula "inversunare" de a-l transforma intr-un cosmar.
vorbe goale, vorbe fara sens, vorbe de copil, vorbe de matur....vorbe de om care vrea sa se bucure de viata si de tot ceea ce i se ofera, sa lase totul de-o parte si sa nu uite nicio clipa sa zambeasca....
astept pareri, opinii, critici.....sfaturi.....